duminică, 24 octombrie 2010

Afis - Faust


joi, 21 octombrie 2010

Ce este Modelarea Vorbirii?


“… Când vorbeşte, omul ia în stăpânire fiinţa sa divină; sunetele vorbirii sunt forţe creatoare, care-l unesc cu originea sa şi-l ajută să regăsească drumurile ce duc spre spirit. Prin vorbire omul se ridică deasupra animalităţii, se întoarce, tatonând, spre eul său divin. Pe măsură ce a coborât în materie, acea scânteie desprinsă din Eul Divin, care se pregătea să devină om, a trebuit să se unească cu forţele abisului…

… De-abia în vorbire forţa individuală a eului uman şi-a putut găsi experienţa ei sonoră, devenind conştientă de ea însăşi. Prin ea cosmosul poate să se perceapă pe sine în focarul unui eu şi el poate acţiona iarăşi în mod creator din eu...

… A trăi în respiraţie, a modela respiraţia, a plăsmui forme în aer cu dalta respiraţiei şi a simţi tremurul, vibraţiile fine ale substanţei aeriene şi eterice, ale tonurilor şi subtonurilor, ale celor mai subtile intervale, când încep să se facă auzite vocalele alterate (Umlaut), care devin transparente pentru spirit: o asemenea activitate creatoare artistică, desfăşurată în materia cea mai subtilă din câte există, este cu adevărat o muncă mai nobilă decât, aceea de a da drumul afectelor umane, sub forma unor sunete apropiate de cele scoase de animale - obicei care domneşte azi prea adeseori pe scenă…

… sunetele articulate sunt nişte soli spirituali, iar respiraţia este substanţă din substanţa zeilor. Arta dramatică însăşi s-a născut din misterii si ea ne poate conduce înapoi, spre acestea.

… Dacă ne păstrăm o privire liberă, limpede, vom putea vieţui sunetele vorbirii drept maeştri divini, iar respiraţia drept substanţă cosmică, activă din punct de vedere sufletesc, care lucrează în noi. Ele sunt materialele şi uneltele artistului modelator de vorbire. Prin ele, acesta se simte înrădăcinat în spirit şi poate urmări căile spiritului cufundat în materie şi în istoria lumii. Vede cum, într-un trecut îndepărtat, arta dramatică se naşte din misterii, o vede formând sufletele umane, umplându-le, trezindu-le din somn şi purificându-le, pierzându-se apoi în defileele joase ale civilizaţiei şi, îşi dă seama fortificat sufleteşte şi trezit în eul său, datorită darurilor şi cuceririlor aduse de nişte epoci îndelungate de evoluţie, că lui îi revine sarcina de a o reda misteriilor. Străfundurile tainice ale vorbirii, care se dezvăluie treptat, îi arată drumul.”

(Marie Steiner-von Sievers)

Ilustraţie: Delacroix - Faust, Camera de studiu

vineri, 15 octombrie 2010

De nomine - Faust

Numele lui Faust trimite imediat în limba germană spre ceva deosebit de banal. Die Faust înseamnă pumn şi are genul feminin. Mergînd mai departe, sonoritatea numelui are ecou în limba latină, unde adjectivul faustus determină o persoană sau un obiect aducător de noroc; înseamnă norocos, fericit. 

duminică, 10 octombrie 2010

Faust...

 
...întins pe glia cu flori, obosit, se framîntă căutând somnul.
Amurg. Spirite, graţioase mici făpturi, plutesc în preajmă.

vineri, 8 octombrie 2010

La inceput a fost...


Termenul de LOGOS este un concept acoperit cu straturi succesive de sens şi înţeles. În greaca veche înseamnă raport, analogie, corespondenţă, este cuvîntul sau acel ceva prin care gîndul interior prinde formă (lat. oratio) şi este chiar gîndul care se exprimă (ratio). Ţine de légein, a culege, şi semnifică a strînge laolaltă prezenţa, fiinţa şi a o face manifest, a o scoate din ascundere. Iar Omul are Cuvîntul în măsura în care prin el se apropie de fiinţa ascunsă a lucrurilor şi o îndrumă spre lumină.

duminică, 3 octombrie 2010

Omul modern si Teatrul regasit

Omul modern este confruntat cu întrebări fără răspunsuri şi cu răspunsuri unilaterale, fragmentate, fără posibilitatea de a le integra într-un sistem cu unitate vie interioară, generator de întrebări şi căutări noi, mai profunde. Se află înainte de toate într-o criză a cunoaşterii care este totodată şi o criză morală, la care se adaugă expunerea la Rău, fără protecţie din partea normelor prestabilite, din partea credinţei, din partea propriei naivităţi şi purităţi de altădată. Stigmatizat de imposibilitatea de a găsi un raport autentic vizavi de destin şi libertate, individul pendulează între influenţe puţin autentice sau benefice.

Problematica corupţiei firii omului şi aceea a societăţilor întregi, îndepărtarea de paradisul lăuntric sunt teme care caută explicaţii şi leacuri noi. Piesa „Faust” este o comoară a culturii care ne aproprie de toate aceste domenii şi ne sugerează în mod firesc, fără să enunţe judecăţi de valoare sau preconcepţii şi fără să blameze, direcţia descoperirii valenţei arhetipale, misteriale în fiecare manifestare individuală şi înălţarea fiecărei reacţii personale la valabilitatea ei generală. Valenţa arhetipală înseamnă adevărul intrinsec al lucrurilor, adevărul intrinsec de netăgăduit, de nenegociat, intim al lucrurilor. Aşa cum spunea Aristotel, „Ţelul artei nu este reproducerea imaginii exterioare a lucrurilor ci a însemnătăţii lor lăuntrice, căci aceasta este realitatea adevărată”. Adevărul acesta nu este vădit, la îndemâna oricui, este acela descoperit în fiinţa lucrurilor – de aici aderenţa spre arhetipal, care are legătură cu particularitatea sunetelor sau culorilor (culoarea roşie, de exemplu, transportă în alt conţinut sau altă stare decât culoarea albastră).

Dacă în teatrul contemporan majoritatea operelor scrise şi jucate sunt orientate către un conţinut ideatic, care poate fi perceput şi analizat la nivel de gândire dacă este exploatat psihologicul şi emoţionalul, R. Steiner defineşte arta ca acţionând prin simţuri. Pentru el teatrul este terapie prin vorbire şi imagini, abordare care aduce o îmbogăţire profundă a spectatorului. Această misiune a artistului dramatic de a reda spectatorului şi omului în general clarvederea pierdută a fost exercitată la origine din plin de arta teatrală, dar, pe drumul parcurs din vremurile de profundă spiritualitate până la percepţia pe deplin materialistă a lumii, arta contemporană a înstrăinat-o complet. Teatrul LOGOS îşi propune să regăsească aceste valenţe şi să le readucă în faţa publicului.

Bunăoară nu este vorba de un teatru psihologic, nici de unul politic, ci de un teatru care devine act de cunoaştere, care foloseşte elementul specific al teatrului în vorbire şi mişcare, care duce spre un act de înţelegere. Acest demers se adresează tinerilor (printr-o comedie sau o poveste de dragoste, precum „Insula sclavilor” sau „Peer Gynt”) şi adulţilor deopotrivă. Publicul este pus în postura de iniţiat – se reobişnuieşte cu a observa cuvântul, culoarea, mişcarea în toată societatea, pentru o viaţă întru cunoaştere, nu doar superficial, pentru un moment trecător.