Omul modern este confruntat cu întrebări fără răspunsuri şi cu răspunsuri unilaterale, fragmentate, fără posibilitatea de a le integra într-un sistem cu unitate vie interioară, generator de întrebări şi căutări noi, mai profunde. Se află înainte de toate într-o criză a cunoaşterii care este totodată şi o criză morală, la care se adaugă expunerea la Rău, fără protecţie din partea normelor prestabilite, din partea credinţei, din partea propriei naivităţi şi purităţi de altădată. Stigmatizat de imposibilitatea de a găsi un raport autentic vizavi de destin şi libertate, individul pendulează între influenţe puţin autentice sau benefice.
Problematica corupţiei firii omului şi aceea a societăţilor întregi, îndepărtarea de paradisul lăuntric sunt teme care caută explicaţii şi leacuri noi. Piesa „Faust” este o comoară a culturii care ne aproprie de toate aceste domenii şi ne sugerează în mod firesc, fără să enunţe judecăţi de valoare sau preconcepţii şi fără să blameze, direcţia descoperirii valenţei arhetipale, misteriale în fiecare manifestare individuală şi înălţarea fiecărei reacţii personale la valabilitatea ei generală. Valenţa arhetipală înseamnă adevărul intrinsec al lucrurilor, adevărul intrinsec de netăgăduit, de nenegociat, intim al lucrurilor. Aşa cum spunea Aristotel, „Ţelul artei nu este reproducerea imaginii exterioare a lucrurilor ci a însemnătăţii lor lăuntrice, căci aceasta este realitatea adevărată”. Adevărul acesta nu este vădit, la îndemâna oricui, este acela descoperit în fiinţa lucrurilor – de aici aderenţa spre arhetipal, care are legătură cu particularitatea sunetelor sau culorilor (culoarea roşie, de exemplu, transportă în alt conţinut sau altă stare decât culoarea albastră).
Dacă în teatrul contemporan majoritatea operelor scrise şi jucate sunt orientate către un conţinut ideatic, care poate fi perceput şi analizat la nivel de gândire dacă este exploatat psihologicul şi emoţionalul, R. Steiner defineşte arta ca acţionând prin simţuri. Pentru el teatrul este terapie prin vorbire şi imagini, abordare care aduce o îmbogăţire profundă a spectatorului. Această misiune a artistului dramatic de a reda spectatorului şi omului în general clarvederea pierdută a fost exercitată la origine din plin de arta teatrală, dar, pe drumul parcurs din vremurile de profundă spiritualitate până la percepţia pe deplin materialistă a lumii, arta contemporană a înstrăinat-o complet. Teatrul LOGOS îşi propune să regăsească aceste valenţe şi să le readucă în faţa publicului.
Bunăoară nu este vorba de un teatru psihologic, nici de unul politic, ci de un teatru care devine act de cunoaştere, care foloseşte elementul specific al teatrului în vorbire şi mişcare, care duce spre un act de înţelegere. Acest demers se adresează tinerilor (printr-o comedie sau o poveste de dragoste, precum „Insula sclavilor” sau „Peer Gynt”) şi adulţilor deopotrivă. Publicul este pus în postura de iniţiat – se reobişnuieşte cu a observa cuvântul, culoarea, mişcarea în toată societatea, pentru o viaţă întru cunoaştere, nu doar superficial, pentru un moment trecător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu